Daci - Civilizatie

    Dacia, leaganul neamului trac, era marginita in Apus de Alpii Dinarici si de peninsula Italica, si la Miazazi de muntii Greciei Continentale. In centrul acestui teritoriu se afla muntii Carpati, care le-au servit dacilor drept refugiu natural si care le-au impartit poporul in mai multe triburi. Apele ce izvorasc din munti segmenteaza teritoriul dacilor, iar cele care il delimiteaza (fluviul Dunarea, raurile Tisa si Nistru) au ajutat la stabilirea legaturilor cu lumea mediterana si egeica, ceea ce a facut ca influente reciproce sa se manifeste intre daci si popoarele sudice de-a lungul istoriei.
    Dacii sunt urmasii primilor oameni ce au trait pe aceste meleaguri; ei nu au aparut in acest teritoriu in urma unei migratii, ci s-au dezvoltat aici. Vechimea civilizatiei dacilor este atestata de o lunga serie de descoperiri arheologice, din care cele mai recente sunt si cele mai spectaculoase. Astfel, pe teritoriul Romaniei de azi au fost descoperite cele mai vechi cuptoare de topire a bronzului de pe teritoriul Europei, a caror varsta depaseste 8000 de ani. Obiectele descoperite alaturi de aceste cuptoare nu sunt deloc primitive, ceea ce sugereaza o varsta si mai mare a civilizatiei care le-a produs.
    Tot pe teritoriul Daciei au fost dezgropate si alte "premiere" europene: cea mai veche casa construita la suprafata pamantului in Europa, cit si cea mai veche scriere din lume. In 1961, arheologii au descoperit linga localitatea Tartaria (in Transilvania) cateva tablite de lut ars. Aceste tablite contin desene abstracte, nu reprezentari ale unor imagini din natura si au fost interpretate drept un mesaj scris. Datate in jurul anilor 4800 - 4500 i.e.n., aceste tablite sunt cu aproximativ 2000 de ani mai vechi decat scrierile sumeriene, considerate pana de curand cele mai vechi scrieri din istoria omenirii. Nici tablitele de la Tartaria, nici cele sumeriene nu au fost descifrate, insa aprecierea lor drept scris a fost facuta pe baza acelorasi principii.
    Preocuparile spirituale si stiintifice ale acestui popor antic se pot deduce din faptul ca au dezvoltat o serie de calendare bazate pe constructii asemanatoare celor descoperite in peninsula britanica. Cel mai cunoscut calendar de acest gen este cel din cetatea Sarmizegetusa (capitala regatului dac), unde se afla un sanctuar solar cu o structura complexa, folosit aparent pentru masurarea timpului si urmarirea fenomenelor astronomice.
    Ocupatiile principale ale dacilor erau olaritul, prelucrarea metalelor, pastoritul si apicultura. Vechii greci - care ii numeau hiperboreeni - spun despre daci ca se hraneau in majoritate cu produse lactate si apicole si ca duceau o viata in perfecta armonie cu natura. Societatea lor era structurata in trei clase: preotii, numiti kapnobatai inainte de Zalmoxe si ktistai dupa; nobilii, numiti tarabostes; si oamenii de rand, numiti pileati sau comati. Semnul distinctiv al nobililor era ca purtau o caciula de blana pe cap, cu o forma specifica, pe cand oamenii de rand umblau cu capul descoperit. De altfel, cuvantul romanesc "coama" provine de la "comati", deoarece acestia isi lasau parul si barba sa creasca lungi.

    Istoria militara a dacilor este destul de bogata in evenimente. In perioada de glorie a regatului dac, pe vremea regelui Burebista, granitele Daciei s-au extins in Vest pana pe teritoriul Elvetiei de azi. Ei au ajuns sa reprezinte o amenintare pentru Imperiul Roman, astfel incat imparatul Domitian le platea tribut in schimbul pacii. Chiar si imparatul Cezar a dorit sa ii atace pe daci si sa le ocupe teritoriile, insa o serie de factori i-au fost potrivnici: pe de o parte conflictele militare in care Imperiul era deja implicat nu-i permiteau sa mobilizeze suficiente forte, iar pe de alta parte dacii practicau frecvent atacuri-fulger si in forta la granitele Imperiului, ceea ce dadea impresia unor resurse militare mari care se pot deplasa rapid. A mai trecut mai mult de un secol pana cand imparatul Traian, decis sa zdrobeasca regatul dac, a concentrat masinaria de razboi a Imperiului Roman intr-o campanie hotarata impotriva dacilor. Primul razboi daco-roman din timpul domniei lui Traian s-a desfasurat intre anii 101 - 102 e.n. si s-a incheiat cu un armistitiu. Dacii au suferit pierderi grele, iar termenii armistitiului i-au fortat sa-si reduca forta militara. Spre deosebire de ei, romanii, avand la dispozitie resurse mult mai mari, s-au regrupat destul de repede si au pornit un nou razboi impotriva dacilor in 105. Aceasta a doua campanie, ce a durat pana in 106, s-a incheiat cu infrangerea dacilor si cucerirea capitalei Sarmizegetusa. Partea sudica a Daciei a fost declarata provincie romana si a primit numele "Dacia Felix", ceea ce inseamna "Dacia cea bogata" (nu "Dacia Fericita", cum s-ar putea crede). In urma acestei victorii, la Roma a fost tinuta cea mai mare sarbatoare din istoria Imperiului: ea a durat 123 de zile, iar Traian a dat ordin ca toti cetatenii romani sa primeasca paine si bani si sa fie scutiti de impozite timp de un an. Columna lui Traian rezerva un spatiu larg ilustrarii razboiului impotriva dacilor. Trupele de ocupatie au ramas in Dacia pana in anul 275, cand o serie de factori externi l-au fortat pe imparatul Aurelian sa le retraga.